De ce consideră din ce în ce mai multe companii conversia calciu-amoniaca pentru sistemele FGD?

Desulfurizarea cu calcar-gips este utilizată de decenii. Este o tehnologie matură, cu o experiență inginerescă vastă, și rămâne o soluție importantă desulfurarea gazelor de ardere pentru instalațiile industriale.

De ce, atunci, tot mai multe companii analizează acum mai atent conversia de la calciu la amoniac ?

Răspunsul nu este că desulfurizarea cu calcar-gips a încetat brusc să funcționeze.

Schimbarea reală ține de ceea ce companiile așteaptă de la un sistem FGD.

Respectarea limitelor de emisii de SO₂ rămâne cerința de bază. Totuși, pentru un sistem care poate funcționa mulți ani, companiile acordă din ce în ce mai multă atenție aspectelor care depășesc simpla conformitate cu reglementările privind emisiile. Gestionearea subproduselor, tratarea apelor uzate, întreținerea, costurile de exploatare, fiabilitatea sistemului și posibilitatea de a recupera valoare din procesul de tratare devin toate elemente importante în luarea deciziilor.

Aceasta este una dintre motivele pentru care desulfurizarea cu amoniac atrage din nou atenția.

1. Provocarea nu mai este doar eliminarea SO₂

Principiul de bază al desulfurizării cu calcar-gips este bine stabilit. Calcarul este utilizat ca absorbant pentru îndepărtarea SO₂ din gazele de eșapament, iar gipsul este generat ca principal subprodus.

Din perspectiva controlului poluanților, tehnologia este matură.

Totuși, odată ce un sistem FGD intră în funcționare pe termen lung, instalația trebuie să gestioneze mai mult decât doar faptul că concentrația de SO₂ la ieșire respectă limita impusă.

Ce se întâmplă cu gipsul?

Cum trebuie gestionate apele uzate?

Cum pot fi controlate, pe parcursul mai multor ani de funcționare, incrustările, depozitările, înfundările și necesarul de întreținere?

Pe măsură ce gestionarea mediului devine tot mai detaliată, aceste probleme devin din ce în ce mai importante pentru operatorii industriali.

Utilizarea și eliminarea gipsului atrag o atenție tot mai mare, iar sistemele pe bază de calciu pot implica, de asemenea, gestionarea apelor uzate cu conținut ridicat de cloruri, în anumite condiții de funcționare.

Cu alte cuvinte, finalizarea unui proiect FGD nu înseamnă că toate provocările legate de gestionarea mediului au dispărut.

Pentru operatorii de instalații, întrebările pe termen lung sunt adesea mai practice:

Va rămâne sistemul stabil? Pot fi controlate costurile de exploatare? Pot fi utilizate eficient subprodusele?

2. De la tratarea poluanților la recuperarea resurselor

Aici devin interesante desulfurizarea cu amoniac și conversia calciu–amoniac.

Spre deosebire de desulfurizarea cu calcar–gips, care produce gips, desulfurizarea FGD pe bază de amoniac folosește amoniac pentru absorbția SO₂ și poate genera sulfat de amoniu.

Aceasta creează o propunere de valoare diferită.

Tradițional, desulfurizarea a fost privită în principal ca un cost de mediu: instalația cheltuie bani pentru a elimina poluanții din gazele de evacuare.

Cu recuperarea resurselor în vedere, dioxidul de sulf poate deveni, de asemenea, o materie primă pentru producerea unui produs secundar util.

Accentul începe astfel să se deplaseze de la:

„Cât costă eliminarea poluantului?“

către:

„Cum poate instalația îndeplini cerințele privind emisiile, în același timp utilizând mai eficient materialul extras din gazele de evacuare?“

Sulfatul de amoniu obținut prin desulfurizarea cu amoniac poate fi folosit ca material legat de îngrășăminte și poate fi, de asemenea, integrat în dezvoltarea ulterioară a produselor, inclusiv în combinație cu îngrășăminte organice sau produse pe bază de acid humic.

Pentru instalațiile industriale care operează continuu un sistem FGD timp de mulți ani, această abordare bazată pe utilizarea resurselor poate deveni o componentă importantă a evaluării economice generale.

3. Conversia de la calciu la amoniac înseamnă reconstruirea întregului sistem?

Aceasta este una dintre cele mai importante întrebări pentru instalațiile care dispun deja de sisteme FGD bazate pe var și gips.

O instalație ar fi putut investi semnificativ în echipamentele existente, iar sistemul ar putea încă funcționa. Dacă compania dorește să adopte desulfurizarea cu amoniac, trebuie să înceapă de la zero?

Nu neapărat.

Conversia de la calciu la amoniac se referă la modernizarea unui sistem FGD existent, bazat pe calciu, într-un sistem bazat pe amoniac, prin modificări ale procesului și ale echipamentelor.

În funcție de condițiile reale ale proiectului, unele echipamente existente pot fi reutilizate, în timp ce altele pot fi instalate noi sau modificate.

Conceptul este, așadar, diferit de cel al construirii pur și simplu unui nou sistem FGD.

Pentru o instalație industrială existentă, aceasta poate oferi o altă cale:

modernizarea activelor de mediu existente, în locul înlocuirii automate a întregului sistem.

Desigur, dacă un anumit sistem poate fi reutilizat sau nu depinde de configurația sa existentă, de starea echipamentelor, de cerințele procesului și de condițiile de pe amplasament. Înainte de a determina domeniul final al modernizării, este necesară o evaluare inginerescă detaliată.

Pentru proprietarii uzinelor, această diferențiere are importanță.

Problema nu este pur și simplu care tehnologie pare mai avansată pe hârtie. Întrebările practice sunt: dacă modernizarea poate fi implementată, cât din echipamentele existente pot fi păstrate, cum va funcționa sistemul modificat și ce schimbări măsurabile poate aduce îmbunătățirea.

4. Detaliile tehnice din spatele desulfurizării stabile cu amoniac

Conversia calciu–amoniac nu este doar o simplă înlocuire a unui absorbant cu altul.

Bazată pe amoniac Sistem fgd implică o serie de considerente legate de proces și de echipamente, care afectează direct funcționarea pe termen lung.

MingSheng Environmental Protection a continuat să-și dezvolte tehnologia de desulfurizare cu amoniac prin mai multe generații de îmbunătățiri tehnice.

Aceste dezvoltări acoperă domenii precum controlul temperaturii, controlul pH-ului, lichidul concentrat de circulație, cristalizarea și separarea, distribuția gazelor de eșapament și dozarea automată a amoniacului.

De exemplu, controlul densității lichidului concentrat de circulație poate contribui la reducerea depunerilor, a incrustațiilor și a înfundărilor.

Se poate utiliza o configurație de curgere auto-circulantă pentru a menține agitat fundul rezervorului de cristalizare, reducând astfel dependența de agitatoarele mecanice convenționale.

Tehnologia de separare stratificată poate separa lichidul clar destinat recirculării de pasta mai densă, în timp ce sistemele de comandă interblocate pot sprijini dozarea automată a amoniacului.

Acestea pot părea probleme ingineresti relativ detaliate, dar ele determină, în final, aspectele care interesează cel mai mult operatorii de instalații:

Cât de stabil este sistemul? Cât de dificilă este întreținerea? Se pot controla costurile de exploatare?

5. Conversia calciu–amoniac reprezintă o recalculare a valorii pe termen lung

Deci, de ce companiile care folosesc de ani de zile desulfurizarea cu calcar-gips încep din ce în ce mai frecvent să ia în considerare conversia calciu-amoniac?

Răspunsul nu este că desulfurizarea convențională cu calciu și-a pierdut brusc valoarea.

Dimpotrivă, cerințele impuse unui sistem FGD se modifică.

În trecut, prima întrebare era:

Poate sistemul elimina SO₂?

Apoi, atenția s-a extins la:

Poate atinge emisii ultra-scăzute?

Astăzi, tot mai mulți operatori pun întrebări suplimentare:

• Cum trebuie gestionate subprodusele?

• Cum pot fi controlate costurile operaționale pe termen lung?

• Care sunt cerințele privind gestionarea apelor uzate?

• Câtă întreținere va necesita sistemul?

• Se pot moderniza echipamentele FGD existente?

• Poate genera sistemul de protecție a mediului valoare suplimentară prin recuperarea resurselor?

Conversia calciu–amoniac oferă o cale de modernizare pentru sistemele existente bazate pe calcar–gips.

În loc să înlocuiască automat un sistem FGD în funcțiune, această abordare evaluează modul în care echipamentele și infrastructura existente pot fi combinate cu modificări ale procesului și ale echipamentelor pentru a trece treptat la desulfurizarea cu amoniac.

În același timp, recuperarea resurselor de SO₂ devine parte integrantă a lanțului global de valoare.

6. Ce ar trebui să evalueze centralele înainte de modernizare?

Pentru companiile care iau în considerare o modernizare de la calciu la amoniac, decizia trebuie să se bazeze pe starea reală a sistemului existent, nu doar pe selecția tehnologiei.

O evaluare practică poate include:

• Configurația existentă a procesului FGD

• Starea și durata rămasă de funcționare a echipamentelor principale

• Volumul gazelor de eșapament și concentrația de SO₂

• Sistemul existent de tratare a apelor uzate

• Cerințele privind producția și eliminarea gipsului

• Spațiul disponibil pentru echipamente modificate sau noi

• Potențialul de utilizare a sulfatului de amoniu

• Costurile estimate de exploatare și întreținere

• Performanța de emisie necesară

• Condițiile pe termen lung privind combustibilul și exploatarea

Acest tip de evaluare ajută la determinarea dacă o modernizare este tehnic și economic potrivită și care părți ale sistemului existent pot fi păstrate.

Pentru o instalație industrială deja în funcțiune, această evaluare inginerească este adesea punctul de plecare pentru un plan realist de modernizare.

7. Un mod diferit de a gândi investiția în sisteme FGD

Interesul tot mai mare față de conversia calciu-amoniac reflectă o schimbare mai amplă în modul în care companiile industriale evaluează sistemele de protecție a mediului.

Un sistem FGD nu mai este privit doar ca echipament pentru eliminarea SO₂.

Este un activ operațional pe termen lung.

Valoarea sa este legată nu doar de performanța în reducerea emisiilor, ci și de întreținere, gestionarea apelor uzate, tratarea subproduselor, recuperarea resurselor, consumul de energie și capacitatea de adaptare la cerințele viitoare.

Aceasta este direcția care stă la baza dezvoltării continue a MingSheng Environmental Protection în domeniul conversiei calciu-amoniac și a tehnologiei de recuperare a SO₂ .

Pentru uzinele care au funcționat cu sisteme FGD de tip calcar-gips timp de mulți ani, întrebarea nu este neapărat dacă tehnologia existentă a fost corectă sau incorectă.

Întrebarea mai practică este dacă sistemul existent poate fi modernizat pentru a crea o valoare mai mare pe termen lung.

De aceea, conversia calciu-amoniac atrage o atenție tot mai mare: oferă o cale potențială prin care activele FGD existente să treacă de la simpla tratare a poluanților către un control al emisiilor mai integrat și o utilizare mai eficientă a resurselor .